Sufletul pereche-o așteptare amagitoare

De nenumărate ori am vazut de-a lungul existentei, cum așteptăm sau am așteptat inclusiv eu, sufletul pereche. Exista intiparita in mintea noastra o teorema conform căreia, doar acel suflet pereche, ne va împlini si si ne va face mult mai fericiți. Si de ce? Doar pentru ca acest suflet vine, ca si o completare a noastra, a părților noastre bune sau rele.

Din cate imi amintesc, legenda spune ca intr-un moment de supărare pe sufletele Pamanesti,unul dintre zei a trimis un fulger pe Pământ, separand sufletele, care pana atunci erau lipite doua cate doua si trăiau o dragoste minunata. Astfel fiind separate acestea au început o căutare nebuna, căutare care sa le asigure iubirea cu care erau obișnuite.

Este posibil sa ne fi rămas in minte la toti, povestile auzite, cu iz sau nu de legenda, in final nu mai contează, ce contează este ca, undeva in interiorul nostru unii dintre noi am fost marcati si tot căutam acest suflet pereche.

Studiind insa mai in detaliu, am întâlnit ipoteza, pe care eu am îmbrățișat-o cu mare deschidere, conform căreia fiecare dintre noi, privind din perspectiva sufletului, aparținem unui suflet înalt- Sine, care prin divizare (pragonand cu legenda) a permis venirea pe Pământ, in dimensiune mai mica, grupului sau de suflete, grup de suflete gemene (ele fiind la fel), care sa poata, sa experimenteze de-a lungul vietii, fiecare altceva.

Astfel exista posibilitatea, ca noi sa ne întâlnim cu unul dintre aceste suflete, insa ele nu vor fi  cele de care avem noi nevoie, deoarece avem nevoie de diversitate, de a experimenta lucruri si a observa perspectiva, pe care ne-o oferă un suflet diferit de al nostru, cu bune si rele, el implindu-ne si nu cel geamăn -pereche, care este posibil sa ne arunce intr-o zona de comfort.

Practica astrologica relaționala, are o sumedenie de unelte, care sa ne facă sa vedem, care este compatibilitatea cu un alt nativ, insa daca întâlnim o compatibilitate mai mica, este posibil ca noi, (acel suflet implicat in relația, cu putine șanse de a fi pereche pentru noi), sa fi atras exact sufletul, de la care avea nevoie, sa învete mai multe lucruri.

Sa nu uitam si de legenda conform căreia, unele suflete-prietene in dimensiuni mai înalte, ne necajesc aici, pentru ca noi am ales acest tip de experiența, iar ele vin ca suflet -ajutor pentru noi.

Pentru o noua perspectiva asupra relatiilor, cu drag

Nicoleta Ghiris

 

 

en_USEnglish