Anul chinezesc 2022 – anul Tigrului de apă

Nativii anului de tigru sunt lideri respectați, cu magnetism. Critici, justițiari, certăreți, pasionați, protectori însă neîncrezători în ceilalți, apărând uneori nehotărâți, sunt capabili de gesturi generoase sau nemiloase. Într-un an de Tigru, trebuie să încercăm să ne găsim liniștea pentru ca vor exista schimbări în familie, dar o să asistăm și la schimbări majore în întreaga lume.

Anul acesta elementul apă este elementul anului. Copiii născuți în acest an, patronat de Tigrul de Apă vor fi extrem de profunzi și cercetători. Mari amatori de experiențe numeroase, trebuie să fie hotărâți și extrem de rezistenți. Generoși și amiabili cu cei din jurul lor, vor atinge mereu țelurile datorită lor și a ceea ce cunosc și sunt. Tigrii de Apă pot poseda și abilități artistice. Necesită mai multă încredere în ceea ce sunt și pot dovedi asta de-a lungul vieții lor.

Personalități născute în anii Tigrului de Apă: Tom Cruise, Jon Bon Jovi, Demi Moore, W. Axl Rose, Jodie Foster, Sandra, Kelly Preston etc.

Analizând harta astrologică a României, ne vom adresa unui an de Tigru cu ascendent în Mistreț. Vom asista astfel pe parcursul anului la energii generate de Tigru și Mistreț, supunându-ne în anumite perioade ale anului unor pedepse pe nedrept (cu precădere în lunile Mai-Iunie, dar și în luna August-Septembrie, însă nici începutul de an Februarie- Martie si sfârșitul Noiembrie- Decembrie, nu vor fi străine de energia de pedeapsă). Această energie blocantă ne poate face să avem amânări și blocaje la nivelul zonei de business și imagine a țării noastre dar și la nivel de parteneriate/relații și sănătate.

Se pot realiza adesea certuri și neînțelegeri între părinți și copii, între parteneri/de business. Însă vor exista momente de susținere și întâlnirea unor oameni, ce ne vor susține în secret. Deoarece lemnul este elementul generat in exces al anului, ne va transmite loialitate extremă oamenilor sau crezurilor, putem ajunge la dezamăgiri datorită faptului că, putem avea așteptări imense și realitatea se poate dovedi diferită. Este un an în care, dacă nu suntem atenți, putem pierde foarte ușor ce agonisim din greu.

Din punct de vedere al sănătății pot exista probleme cu oasele, atenție mărită si la depresii. Să fim atenți la problemele cu pielea, oasele, dar și la probleme ginecologice mai ales la cei ce se află la o vârstă înaintată și probleme cu sistemul digestiv, dar și cu chisturi- noduli in intern. Excesul de lemn poate aduce si probleme cu coloana vertebrală, vezica biliară, ficat, musculatură. Atenție sporită la accidentări în sporturile de performanță, anul acesta.

Lipsa pământului din harta anului, ne poate face pe noi românii mai visători si mai superficiali, fără stabilitate în relații- trebuie să fim mai cu picioarele pe pământ. Creativitatea este posibil să vină în exces și să nu ne fie de mare folos, pentru că nu ajungem să o materializăm. Trebuie să ne canalizăm ideile spre a produce. Un element nefavorabil al anului in România este focul, lemnul in exces generând probleme si industriilor de foc, mai ales celor din zona de restaurante etc.

Din a doua parte a anului, favorizate business-urile ce țin de hoteluri, ferme și imobiliare, iar cele ce țin de zona de hârtie (tipografii etc) – mai defavorizate deoarece se vor lupta cu lipsa resurselor. O scădere vor înregistra și industriile lemnului, textile etc. Recunoașterea în orice domeniu va fi o piatra de încercare in acest an.

Există in cadrul anului o stea ce ne predispune la a ne simți neapreciați, fără prieteni buni alături- unii ne vor trăda ușor- vom avea tendința să epatăm și atunci putem ușor fi atacați, existând si o energie conflictuala, vom fi mereu în competiție. Există iarăși capacitatea de a putea întâlni buni profesori si să învățăm chiar ceva important, mai ales din experiențele anului acesta.

Începând cu luna Aprilie până în Iunie- vom începe să avem tranzacții financiare, firmele de computere vor prospera, cele de bijuterii dar și mineritul.

În perioada Iulie- Septembrie- vom călători mai mult, comunicare și schimbări de domiciliu în interes de serviciu de nerefuzat.

Perioada Octombrie- Ianuarie- aduce cu sine creativitate și  creștere bruscă, va exista o creștere a natalității, vor apare noi firme, mai creative, însă pot apărea mutări din domiciliu și potențiale decese în familii.

Începe un an energetic de maximă precauție pentru noi toți, rugămintea este să rămânem precauți/ protejați, mai ales că anul acesta vine și cu o energie foarte puternică de succes redus. Se pot înregistra rupturi sau renunțări. Pot exista momente și mai tensionate legate de perioada prin care trecem, se pot înregistra alunecări de teren și dezastre, accidente. Pot exista poate momente de retragere și este bine să păstram asupra noastră un remediu de împiedicare a stelei de dezastre/accidente. Unii putem înregistra oarece neplăceri chiar și în sfera prosperității. Maximă prudentă mai ales când conducem!!!!!

Bineînțeles- fiecare zodie va fi influențată pozitiv sau negativ mai mult într-un anumit domeniu de viață, însă toate energiile zodiilor sunt extrem de puternic aspectare. Posibil să ne încerce felurite idei, ce nu își au susținere, să nu uităm tot anul că diplomația poate să dea roade, oricând este folosită, mai ales în zona de relații și tonul adoptat va putea ajuta conflictele de orice tip.

Recomandate ca și remedii coloristice în centrul caselor și al birourilor sunt culorile de metal: alb, gri (ex: un covor, carpeta, element de design) și mai ales lemn (verde, olive, kaki), culori care vor diminua si controla puterea stelei negative de dezastru tot anul. Extrapolând, maximă prudență celor ce locuiesc in zona de centru sau călătoresc către centrul Europei, centrul lumii etc.

Încercați să nu luați decizii importante și să nu petreceți timp în mijlocul caselor și al birourilor, mai ales pentru a semna acte importante, dar și pentru orice discuție. De evitat acest centru al locurilor unde trăim și de neapărat sa ne protejăm.

Anul pentru femeile in relații finalizate, poate aduce o nouă căsătorie, pentru bărbați însă, multă agitație, nu se vor odihni și vor fi greu de mulțumit.

Un an în care vom acumula multe informații și cei ce vor face cursuri vor prospera. În relații vom avea o stea de suport, a compatibilității, de care ne putem agăța pentru a da totuși o șansă relației existente.

Atenție la tendința de împrăștiere, putem să facem rând pe rând lucrurile și să le lăsăm în așteptare pe cele mai multe. Concluzionând, concretizarea ideilor va fi marea problemă a anului.

Zodiile și energia ce îi va guverna această luna dar și remediile necesare sunt:

 

Șobolan: 1924, 1936, 1948, 1960, 1972, 1984, 1996, 2008, 2020

Anul aceasta veți avea tendința de a avea succes răsunător în tot ce întreprindeți, dar mai ales în sfera carierei și a business-urilor. Să nu uităm că zona sănătății a fost greu încercată anul trecut și anul aceasta poate veni și cu vindecare și găsire de remedii pentru afecțiunile ce v-au necăjit. Este un an în care energia de succes este potențată la voi in zodie. Este bine să aveți lângă voi un nativ Dragon sau Bivol pentru o mai mare protecție energetică. Culorile ce vor amplifica această energie de succes sunt: albastru, negru, alb, gri.

Stelele secundare care vă guvernează anul acesta sunt legate de anumite avertismente, este recomandat să evitați vizitele persoanelor bolnave în spitale, de asemenea pot surveni anumite decese. O stea a pierderilor va poate aduce cicatrici, tăieturi, răni, accidente și întârzieri, pierderi financiare din cauza furturilor. Atenție mărită!! De asemenea mai există o stea, care va poate aduce obstacole și întârzieri fără cauze precise- întâmpinând astfel anumite dificultăți și probleme.

Bivol: 1925, 1937, 1949, 1961, 1973, 1985, 1997, 2009,2021

În perioada aceasta, veți fi predispuși la multiple câștiguri, fiind extrem de puternică energia, vă va aduce mai mulți bănuți. Anul acesta sunteți predispuși la maxime reușite în zona de acumulare noi cunoșțînțe sau chiar urmând un cu totul nou parcurs, unde trebuie să acumulați din ce în ce mai multe informații noi, veți putea să fiți promovați și chiar să aveți măriri de salariu substanțiale. Încercați să petreceți timp cu nativii Șarpe și Bivol, pentru a maximiza eforturile voastre. Culorile pe care ar trebui să le adoptați anul acesta sunt crem, bej, maro, galben, roșu, roz, portocaliu.

Stelele minore ce vă guvernează, vă transmit faptul că mai ales gândirea pozitivă vă va ajuta pe tot parcursul anului, este bine să stați departe de anxietăți și griji. E necesară o bună balanță între muncă și viața personală. Veți avea tot anul cea mai bună stea a relațiilor romantice și interpersonale- cele din urmă pot ajuta cariera. Există un noroc pe zona de iubire și oficializare relații. Pentru cei de vârstă mijlocie vor există evenimente fericite după unele nu atât de minunate în relații.

Prezența altor stele anunță o mai mare atenție pe zona de bani și precauție când împrumutați altora bani. Se recomandă ca marile tranzacții să fie făcute cu atenție și se recomandă evitarea investițiilor. Vor exista discuții și opinii diferite cu seniorii familiilor (tații în special), atenție în lunile cu predispoziția spre îmbolnăviri, pentru că e necesar să vă odihniți pentru a evita posibile intervenții medicale. Este posibil să aveți tot anul o melancolie profundă și trebuie să ieșiți de acolo realizând partea bună a lucrurilor.

Tigru: 1926, 1938, 1950, 1962, 1974, 1986, 1998, 2010,2022

Asupra voastră tronează o energie puternică de prosperitate. Sunteți sfătuiți să strângeți ceea ce acumulați. Este posibil să începeți cursuri noi, să practicați noi idei care să va aducă plus de bănuți. Aceștia vă pot ajuta, în ceea ce vă propuneți să faceți pentru viitorul vostru. Încercați să petreceți timp cu nativul Cal pentru a maximiza eforturile. Anul aceasta spre final, posibil să primiți ajutor de la cine nu vă așteptați- sau cineva în secret să va susțină pentru a începe să câștigați mai mult. Culorile pe care ar trebui să le adoptați pentru a maximiza veniturile în acest an sunt crem, bej, maro, galben, roșu, roz, portocaliu.

Stelele minore anunță recomandări să nu călătoriți pe distanțe mari, pentru că pot exista neplăceri, îmbolnăviri și posibile accidente. Femeile sunt predispuse la îmbolnăviri și la abandonări, pierderea direcțiilor, opreliști din anumite planuri. Când vor fi perioade lunare favorabile nativii tigru vor prospera și când sunt perioade nefavorabile trebuie susținuți de remedii, pentru că pot aduce evenimente nefericite.

Dacă aveți cheltuieli, să investiți deștept- mai ales în cunoaștere și cursuri. Există posibilitatea ca în familia voastră să existe un membru care să sufere o afecțiune. Veți avea însă autoritate și curaj, dar și o potențială operație.

Iepure: 1927, 1939, 1951, 1963, 1975, 1987, 1999, 2011

Energia de ceartă, dispute și/sau posibile procese planează acum asupra voastră. Vă puteți răzvrăti din orice și este bine, să vă păstrați calmul și tonul cât mai scăzut, mai ales în acest an. Nu este nici momentul și nici locul să începeți, să manifestați certuri, în a vă susține părerea, mai ales în apărarea voastră și în ce vreți să faceți mai departe. Din nefericire energia este destul de puternică și vă puteți certa din orice, chiar pentru a vă susține și menține poziția. Rămâneți în defensivă și protejați-vă de un remediu împotriva certurilor. Asociați-vă cu cei din zodia Mistreț, vă vor proteja energetic. Culorile pe care ar trebui să le adoptați luna aceasta pentru a diminua energia de ceartă sunt alb, gri, roșu, roz, portocaliu.

Există o stea ajutătoare care ajută stelele negative să se diminueze, anul acesta și sunteți sfătuiți să luați lucrurile cu încetinitorul, trebuie să acordați ajutor celorlalți și vă veți ajuta și pe voi astfel. Vă veți implica în certuri și trebuie să fiți sensibili și pământeni, ca să rezolvați unele situații dificile. Puteți suferi de însingurare și izolare în sfera socială și pot exista turbulențe emoționale. Atenție la posibile pierderi financiare. Pentru cei singuri nu există foarte mare noroc în a întreține relații de lungă durata, ci mai degrabă veți fi predispuși la flirturi și relații pasagere, care însă nu vor dura mult.

Dragon: 1928, 1940, 1952, 1964, 1976, 1988, 2000, 2012

Anul aceasta se va raporta mai mult la evenimente puternice, pozitive în sfera dragostei și învățăturii. Energia poate rezolva problemele, cu care vă confruntați sentimental, relațional. Veți acumula noi cunoștințe, ce va pot ajuta să câștigați bănuți în plus, a vă reuși proiectele. Puteți reuși să fiți cu persoana mult dorită pe plan sentimental. O perioada excelentă să obțineți ce vă doriți pe acest plan. Înconjurați-vă de nativi Șobolan pentru a fi ajutați. Culorile pe care ar trebui să le adoptați anul aceasta pentru a maximiza energia benefică sunt negru, albastru, verde, olive.

Stelele adiacente ce vă guvernează posibil să vă aducă extra și excesive griji față de cineva mai în vârstă dintre membrii familiei. Puteți avea momente de sensibilitate crescută, atacuri de panică și nerăbdare, părând ușor afectați de evenimente externe, puteți chiar plânge mai des și câteodată fără motiv. Pot exista chiar evenimente nefericite în viața cuiva apropiat. Ar fi necesar să nu vizitați prieteni spitalizați sau rude. Evitați să mergeți la funeralii. Atenție de asemenea la sănătatea celor mici. De asemenea datorită neatenției pot exista pierderi de bani sau lucruri valoroase și asta datorită faptului că uneori puteți fi absenți, tulburați.

 Șarpe: 1929, 1941, 1953, 1965, 1977, 1989, 2001, 2013

Această perioada este dedicată relațiilor și studiului. Energia anuală nu vă este extrem de prietenoasă și din acest punct de vedere este un an fără această susținere, fiind predispuși la atacuri din partea celorlalți pe nedrept. Atacurile pot fi de natură financiară, bârfe. Sfaturile pornesc de la a încerca să nu dați sau să luați bani cu împrumut. Vă puteți răni ușor, așa că este bine să nu vă aventurați fizic în zone periculoase, însă se pot crea oarece neplăceri chiar și în sfera sănătății. Puteți ajunge la concluzia că într-adevăr ați fost persoana nepotrivită la locul nepotrivit și că așa ați fost chiar pedepsiți pe nedrept. Nativii Bivol va pot susține energetic pe linia de plutire. Culorile pe care ar trebui să le adoptați luna aceasta pentru a maximiza energia benefică sunt negru, albastru, verde, kaki.

Stelele adiacente aduc ajutor de la femei puternice. Pot exista însă supărări la muncă și în relații. Atenție cum comunicați, pentru că puteți primi injurii. Trebuie să lucrați încet și sigur, documentat, pentru a nu fi prost interpretați. Puteți chiar deveni agresiv în a câștiga bani și puteți lăsa în loc bârfe și impresii negative. Posibil să existe momente de însingurare și izolare, care pot duce la pierderea nervilor și cumpătului. Puteți merge în zona anxioasă- depresivă și să faceți din țânțar-armăsar. Există predispoziția să pierdeți anul acesta ce aveți la voi: pașaport, telefon, chei etc. De evitat certurile prostești mai ales cu membrii familiei, ar trebui chiar să fiți împăciuitori. Pot există relații dificile cu soțul/soția ducând deseori la însingurare și toane. Plimbările dese în afară casei, pot detensiona și detensiona atmosfera.

Cal: 1930, 1942, 1954, 1966, 1978, 1990, 2002, 2014

Anul aceasta va veni cu o amplificare a lucrurilor și a evenimentelor în semnul vostru, o energie ce anunță schimbări in viitorul vostru. Energia anului de tigru este una de susținere si ajutor pentru voi. Anul vă poate aduce noi idei de business foarte profitabile și noi oportunități benefice pentru faima voastră sau planul pe care îl aveți voi în minte acum pentru voi. Perioada este foarte bună în a încerca să ieșiți învingători în demersurile, pe care le veți avea. Atenție însă la lunile în care energia multiplică energia lunară, ce vă poate scoate din zona de confort, lunile acelea vor fi anunțate din timp pentru a ști cum să va protejați. Țineți aproape nativul Tigru pentru a beneficia de victorii pe toate planurile. Culorile pe care ar trebui să le adoptați anul această pentru a maximiza energia benefică sunt verde, olive, kaki, roșu, roz, portocaliu.

Stelele adiacente vă aduc succes la examene, faimă și creșterea autorității, căi deschise către carieră și prosperitate. Veți putea acumula venituri în acest an, energie benefică în carieră. Veți putea avea acces la favoruri, împrumuturi, să vă crească contul în banca. Veți beneficia de autoritate și faceți față la orice problema cu autoritățile. Se va îmbogăți statutul vostru social. Este necesar să faceți sport în acest an. De asemenea atenție să nu suferiți unele pierderi din bârfe și certuri, răniți de acțiunile unor persoane josnice. Pot exista chiar complicații legale. Trebuie să fiți atenți la semnarea de documente  și contracte- să nu ajungeți la mijloc într-o afacere dezavantajoasă și să nu ajungeți să fiți restricționați. Puteți ușor rătăci documente personale și puteți fi țintă unor penalități și datorii dar și neașteptate procese, bârfe și comentarii.

Oaie: 1931, 1943, 1955, 1967, 1979, 1991, 2003, 2015

Anul aceasta puteți întreprinde activități în sfera medicală (sănătate), Există o energie destul de puternică, ce vă poate guverna pe zona îmbolnăvirilor. Atenția trebuie să fie însă mărită și orice afecțiune mai supărătoare trebuie investigată. Rămâneți protejați de orice remediu de sănătate. Mențineți legătura cu zona medicală pentru minore consultații, pentru a detensiona această energie. Ca și un exemplu în aceast an puteți atenua energia îmbolnăvirilor prin programarea de investigații medicale, reparații dentare etc, pentru a vă duce voi către sfera medicală și a nu fi chemați de urgență acolo. Precauție și protecție maximă. Este bine să aveți lângă voi un nativ Mistreț pentru o mai mare protecție energetică. Culorile pe care ar trebui să le adoptați anul acesta pentru a fi protejați sunt verde, olive, kaki, alb și gri.

Stelele adiacente va aduc suport din partea unor oameni care va vin im ajutor creând noi relații de susținere. Încercați să întâlniți oameni deschiși care să vă îmbogățească cariera și veniturile. Alte stele negative pot fi contracarate de cele de mai sus ajutând la obținerea unor rezultate pozitive. Există stele care ajută la întâlnirea unor persoane oneste cu care să ajungeți chiar la căsătorie, pentru cei singuri. Este un an în care puteți caută relocare în străinătate- poate expansiune de business, ce necesită să vă construiți o viață acolo, existând energie benefică prin călătorii. Anul acesta este bine să nu stați în zona de confort și să vedeți cât mai multe locuri noi. Alte stele pot aduce pierderi financiare din cheltuieli exagerate și din păcăleli. Este bine să va țineți de un buget fix tot anul. Este un an în care este bine, să nu considerați că anumite lucruri sau oameni vi se cuvin și să îi neglijați în momente dificile ale lor, mai ales unii mai tineri de vârstă.

Puteți fi un real magnet pentru căzături și accidente și răni-atac real la sănătatea voastră. Mare grijă când manevrați metale, la sporturile în aer liber. Este bine să stați liniștiți și în afara locurilor riscante și negative.

Maimuță: 1932, 1944, 1956, 1968, 1980, 1992, 2004, 2016

Și asupra voastră există energia foarte puternică, ce vă predispune la îmbolnăviri. Fiind zodia de atac direct energetic asupra voastră în acest an, maximă prudență asupra a tot ce însemnă grijă față de corpul vostru. Nu este momentul să riscați anumite acțiuni, care vă pot dauna, să nu încercați să gustați lucruri noi, care vă pot afecta digestiv. Este bine să fie alături de voi un nativ Șobolan sau Dragon, pentru o mai bună protecție energetică. Vă sfătuiesc să faceți voi investigații medicale de bună voie, pentru a nu fi împinși de nevoie către spital. Puteți chiar resimți că sunteți pedepsiți pe nedrept tot anul, indiferent de activitate. Culorile pe care ar trebui să le adoptați pentru a fi protejați sunt verde, olive, kaki, alb și gri.

Din fericire aveți stele bune adiacente care disipa energiile negative și le transformă în benefice, având abilitatea de a trece peste evenimente dificile și transformarea lor în pozitive. Conflictele se rezolva și aveți cu ce trece peste obstacolele ce vin către voi în toate zonele de viață. Puteți călători mult în afară casei, sau departe de ea în străinătate, experiențe ce vor fi benefice carierei voastre. Trebuie să culegeți tot ce e mai bun din ele și mai ales să le transformați în oportunități. Puteți avea momente de succes, faima și creștere autoritate. Examene favorabile și statut social ridicat, recunoaștere și faima, veți începe să influențați viața celorlalți în bine.

Stelele adiacente mai puțin bune vă pot aduce deficit în comunicare, impact negativ asupra reputației și al imaginii, false bârfe ce vor afecta statutul social. Puteți fi fără odihnă și se va comunica greoi cu voi. Va exista un noroc instabil, când veți merge mai departe când veți bate în retragere. Insecuritate și incertitudine. Posibil să aveți o pierdere majoră financiară. Vi se va părea că se vor nărui anumite planuri si să nu puteți comunica cu oamenii așa ușor. Pot exista chiar dispute legale, să deveniți obstrucționați. Este bine să nu gândiți negativ, mai ales în acest an. Atenție la accidente, operații, tăieturi, vătămări- puteți face vizite dese la spital.

Cocoș: 1933, 1945, 1957, 1969, 1981, 1993, 2005, 2017

Umbrela energiei pierderilor, destul de puternică este prezentă în acest an în semnul vostru. O mare protecție o asigură, la fel, remediile împotriva pierderilor, ce trebuie menținute asupra voastră, pentru a vă proteja de aceste pierderi și deposedări. Această energie vă poate aduce, pierderi, demisii cu impact financiar, dar și posibile pierderi de susținere a unor parteneri de afaceri, discuții pe plan financiar existând predispoziția să aveți de suferit. O pierdere posibilă din zona suportului copiilor dumneavoastră. Atenție si la modul cum manevrați metalele si la condus. Este bine să vă înconjurați de nativi Bivol si Șarpe, să vă ajute. Culorile pe care ar trebui să le adoptați pentru a fi protejați sunt roșu, roz, portocaliu, negru și albastru.

O stea adiacentă benefică vă aduce putere și autoritate, rezolvând uneori situații dificile și întoarcerea lucrurilor în favoarea voastră. Aveți o stea benefică ce transforma negativul în pozitiv și cel mai important este că, anulează anumite stele negative, putând înregistra chiar abundență în bani și onorabilitate. Cele negative aduc spirite rele ce induc evenimente nefericite. Altele aduc comunicare întreruptă care poate dauna imaginii, false lucruri spuse de alții cu impact negativ către imagine și reputație, mai ales cea socială. Pot exista chiar procese la tribunal, unii dintre nativi să vă îngropați unele rude. Puteți chiar să suferiți probleme cu mușchii.

Câine: 1934, 1946, 1958, 1970, 1982, 1994, 2006, 2018

Vă aflați energetic sub umbrela ajutorului divin. Puteți întâlni oameni, care să vă susțină, oameni noi sau de ce nu, să simțiți acel ajutor divin. Este o energie puternică în semnul vostru. Anul acesta excelează in suport energetic datorită relației de susținere creată. Este bine să vă înconjurați de nativi Cal și Tigru, să vă ajute. Culorile pe care ar trebui să le adoptați pentru a potența acest ajutor sunt crem, bej, maro, galben, alb, gri.

În timpul anului evitați călătoriile și deplasările dese, pot exista probleme și cu ceea ce mâncați, dar și anumite boli și accidente. Nu încercați să jucați la jocuri de noroc - fiți mai conservatori în ceea ce cheltuiți, pentru că vă poate aduce pierderea veniturilor. Puteți fi lovit de obiecte în cădere și e bine să fiți mai atenți ce aveți deasupra voastră în acest an. Nu prea puteți comunica cum trebuie și oamenii va pot percepe greșit ce spuneți. Veți prefera solitudinea pentru că acolo veți avea multe idei ce vor prinde contur.

Mistreț: 1935, 1947, 1959, 1971, 1983, 1995, 2007, 2019

Mai ales nativul Mistreț, se regăsește într-o poziție favorabilă anul acesta. Vor începe să fie susținuți foarte mult din partea unei figuri masculine, fie ea profesor- mentor sau din familie. Sunteți practic susținut din mai multe direcții și chiar puteți afirma că o forță divină vă vine în ajutor în tot ce întreprindeți. Va aflați energetic anul aceasta sub umbrela ajutorului divin. Este o energie puternică în semnul vostru. Nativul Tigru vă poate ajută mult, în această perioadă, veți putea primi ajutor in secret, fără ca multă lume să știe de unde. Culorile pe care ar trebui să le adoptați anul acesta pentru a potența acest ajutor sunt crem, bej, maro, galben, alb, gri.

Stelele adiacente pozitive va pot aduce prosperitate și noroc în a aduce oameni puternici să vă ajute. Veți putea să treceți cu ușurință peste obstacole și să se transforme energia nebenefică în cea bună. Oameni de susținere și puternici veți avea în jurul vostru. Partenerii/de afaceri nepotriviți pot aduce probleme, însă cei benefici doar ce trebuie. Veți putea fi mai stabili. Stelele negative aduc bârfe și interferații în relații. Neatenția poate aduce probleme cu legea și complicații. Nu bârfiți pe ceilalți pentru că vă va cauza această energie doar probleme. Pot exista pierderi de bani din cauza prietenilor. Încercați să nu împrumutați bani, pentru că nu se vor mai întoarce la voi. O pierdere de bani poate surveni deodată.

 

Sursa poza: internet

en_USEnglish